Monday, 6 January 2014

Vintage Big E Levis

Isteria de câţiva ani buni în a găsi o pereche de jeans dinainte de 1971 sau mai vechi, cu eticheta roşie de pe buzunarul din spate cu marele E (e-ul cu literă mare), the big E, ne arată iar ce înseamnă să ştii să vinzi, să creezi fidelitatea produsului, obsesia posesiei unui lucru frumos dar şi util, rezistent dar şi cu un chichi, un mit deci bani din ...dintr-o poveste. Şi America ne-a dat mereu lecţii în a vinde şi a păcăli masele.

De la mineri şi văcari până la Vogue ce de abia în 1988 recunoaşte realitatea şi promovează jeansii pentru prima oară pe coperta Vogue, ca piesă haute fashion. Prima copertă a Annei Wintour (adevărata femeie de afaceri a modei) pentru Vogue America, junk de luxe, în 1988 cu Mihaela Bercu, o fotomodelă româncă de origine evreiască, îmbrăcată în jeans acizi şi un tricou cu o cruce cu pietre preţioase Christian Lacroix de 10.000 de dolari, o dacie.



Dar putea să facă Vogue ce voia, era târziu, Levis era deja o istorie a Americii şi/sau a comerţului genial.

Acum ne rămâne frumuseţea unui jeans decolorat vechi ce nu poate fi imitat şi vânzoleala în jurul levişilor dinainte de 1971 care te face să cauţi bezmetic prin gunoaie şi să te gândeşti la levis ca la un bun de colecţie şi de trai.

Gecile şi cămăşile vintage, dinainte de 1971, cu marele E pe eticheta roşie cu levis se vând pe la câteva sute de dolari. Ce e mai vechi mult mai mult. Dar jeansii, pantalonii, sunt cei valoroşi. Dacă dai de o pereche cu marele E, capse ascunse în interiorul buzunarelor, XX pe eticheta cu mărimea de pe spatele pantalonului, aţa roşiatecă ce se face şi roz cu vremea în interiorul pantalonului, jos la cusătura tivului, nuanţa e de indigo profund (şi nu cel de cocalar de azi), albastru clasic al jeansului...îi vinzi cu 4000-5000 de dolari pe ebay.



Evident, la noi, dacă nu aveai rude imperialiste, pârjolite de comunişti în străinătate, cu gusturi pentru modern şi cu bani totuşi (o pereche de levis originali erau scumpi atunci), care să îţi trimită nişte levis folosiţi în ţară când ei îşi luau altă pereche, printr-un securist ce se dădea prieten şi călătorea, dacă nu vândusei un tablou la schimb pe o pereche de levis unui evreu cunoscător negustor ce avea rude în America şi care făcea speculă, dacă un bunic de-al tau nu îşi încercase norocul prin America după aur, dacă ai tăi au vizitat America dar nu erau agricultori sau muncitori ca să folosească un pantalon rezistent (un pantalon socialist, în fond), e greu să dai de o piesă vintage anii 70 sau antică (secolul 19-1920) ca asta în pod. Dar există şanse să mai găseşti piese vintage (de colecţie, dinainte de 71) pe la târguri şi seconduri. Mitul continuă. Se vând cu mii de dolari pe ebay. Şi apoi, chiar dacă ai tăi erau hipioţi şi au purtat jeansii în 60 dar au făcut curăţenie bine de tot în pod si în garaj, alungându-şi nostalgia, atunci de unde să îi mai iei... Hoarderii sunt de apreciat când vine vorba de colecţii căci ei nu sunt selectivi dar nici nu aruncă nimic.

Desigur că am scotocit podul imens al casei. Dar nu e aşa usor, e un roman rusesc acolo, cu multe generaţii. Nu am terminat decât jumătate şi am dat de nişte perechi superbe. Wrangleri din 68, Lois din 70, Levis din 75 atât de iubiţi şi purtaţi şi peteciţi încât au devenit superbi şi preţioşi. Toată viaţa părinţilor în haine. Si ce materiale, ce pete, ce decolorare...Mai cu seamă când vezi ce mizerii face Levis acum. Sau Balmain ce face jeansii cei mai tociţi şi doriţi zilele astea, dar na faux vintage rămâne tot fals.

Unii Lee ai lui tata, stau în picioare şi acum după 40 de ani, atât de bun şi scorţos era docul ne prespălat. Domnule, dar stăteau în picioare nu ca flenticile de acum... Vestea proastă e că am gasit o geantă făcută de cineva din familie din petice, dintr-o pereche de levis vechi...dar speranţa continuă căci încă nu am dat de jeansii mamei din 68, pe care îi ştiu din pozele ei din studenţie. Se plătise o avere pe ei, se milogise la o rudă din străinătate etc etc.

Ce emoţie. Vânătoarea. Imi place ideea de a îi găsi şi a-i ţine pentru copii, (chipurile pentru ei, mamă, pentru cine altcineva, pentru ei facem tot...) sau de a-i folosi la o nuntă etc unde se scot smaraldele sau levisii vintage.

Dacă găsiţi vreo pereche să ne spuneţi şi nouă povestea! Musai! şi să ne trimiteţi poze pe care le vom pune aici la colecţie pe blog şi în curând vă arăt şi eu achiziţiile familiei.

Pentru încurajare şi imbold, uite şi câteva filme scurte şi documentare -

A riveting Icon, un documentar despre istoria levisului la care participă istorica specializată în Levis, Lynn Downey.

Cea mai veche pereche de jeans sau levis, e acelaşi lucru, s-a vândut cu 25.000 dolari pe ebay, cumpărată de Levis ce îşi reface arhivele, aici., arhive ce au ars la un moment dat, veţi vedea în film.

Iar dacă aveţi mai multe comori perechi, ca să nu le vindeţi prost sau să vedeţi dacă nu erau falsuri căci şi în 70 erau falsuri, luati-vă cartea despre levis de pe amazon sau scrieţi la Levis şi trimiteţi poze pentru o evaluare de la mama lor, San Francisco, emailul pe www.levistrauss.com .

2 comments:

  1. Ma captat povestioara si chiar m-ai bine-dispus.
    Ti-am pus blogul la favorite si te voi mai vizita ;)

    ReplyDelete
  2. Multumesc. Desi vad ca aveti oferte de revelion misto, sa stiti ca revelionul e doar la sorbona.

    ReplyDelete